ERASMUS+ PROGRAMME
E-NTREPRENEURYouth Exchange, Italia, 2019

După multe zile pline de nerăbdare, a venit mult așteptatul proiect din Sicilia, mai exact din Agrigento, în bine cunoscuta Vale a Templelor.
Povestea a început în Palermo. Deoarece deja ne cunoșteam între noi din alte proiecte ale asociației ARYAS, am decis să profităm de clima mediteraneană și să ne petrecem weekendul dinaintea proiectului în frumosul oraș din nordul Siciliei. Zis și făcut! Astfel, după ce ne-am încărcat bateriile, ne-am simțit pregătiți să începem în forță proiectul E-NTREPRENEUR. Deși când am ajuns la hotel era deja noapte, am avut destul timp să interacționăm cu participanții veniți din toate părțile Europei: Spania, Franța, Grecia, Ungaria, Bulgaria și desigur, Italia.
Prima zi a proiectului a fost dedicată activităților și jocurilor de cunoaștere, prin care ne-am cunoscut mai bine între noi. Dupa acestea, restul programului a fost mai mult decât așteptat. În următoarele zile, fiecare țară a avut de prezentat un workshop. Noi ne-am pregătit pentru această activitate cu tema „Market reality”, și, ca urmare a muncii noastre, am primit cel mai bun feedback. De altfel, toți colegii noștri au facut o treabă excelentă în ceea ce privește prezentarea workshopurilor. Zilele pline de evenimente euforice au trecut mult prea repede, și iată că a sosit și seara noastră tradițională. Aici am impresionat din nou cu bucatele noastre tradiționale, cum ar fi: salamul de sibiu, cozonacul, zacusca, gemul, covrigii de Buzău, vin, pălincă și vișinată. Pe lângă acestea, frumusețea, dansurile si tradițiile țării noastre i-au facut pe mulți să își dorească să viziteze România. La rândul nostru ne-am bucurat de gastronomia italiană, de dansurile bulgarilor, de cântecele ungurilor, de sangria spaniolilor, de umorul grecilor și de eleganța francezilor.
Proiectul din Agrigento a fost și va rămâne pentru mult timp una din amintirile frumoase, parte a familiei Erasmus+, parte a tinerilor din Europa și nu numai. Experiențele trăite în astfel de proiecte nu le putem întâlni nicăieri, iar prieteniile create aici sunt pentru totdeauna.